Nu am vrut decât ca tu să mă linişteşti
Când te-am sunat azi-noapte târziu, vezi tu,
Mă îndrăgosteam,
Oh, da, mă îndrăgosteam nebuneşte
Şi dintre toate cuvintele pe care mi le-ai cântat,
Despre viaţă, adevăr şi libertate, da,
Mi-ai cântat, oh, cum mi-ai mai cântat!
Fată, trăiesc din ceea ce mă faci să simt
Şi astfel mă-ntreb dacă asta e real
Căci nu mi-e teamă să iubesc,
Pentru prima dată nu mi-e teamă de iubire,
Oh, ziua asta pare făcută pentru mine şi tine
Şi mi-ai arătat cum trebuie să fie viaţa,.
Da, mi-ai cântat, oh, mi-ai cântat.
Cât timp ai fost în faţa mea nu mi-am dat seama niciodată
Pur şi simplu nu pot să cred că n-am văzut-o în ochii tăi,
Nu am văzut-o, nu-mi vine să cred,
Oh, dar o simt
Când îmi cânţi.
Cât de mult tânjesc să te aud cântând sub seninul cerului
Şi-ţi promit că de data asta o s-o văd în ochii tăi,
Nu am văzut-o, nu-mi vine să cred,
Oh, dar o simt
Când îmi cânţi.
Doar să mă gândesc că trăieşti înlăuntrul meu,
Nu aveam nicio idee cum ar putea fi,
Acum sunt nebun după iubirea ta,
Nu-mi vine să cred că sunt nebun după iubirea ta,
Cuvintele pe care mi le-ai spus, mi-ai cântat
Şi mi-ai arătat unde aş vrea să fiu,
Da, mi-ai cântat, oh, mi-ai cântat.
(x2)
Cât timp ai fost în faţa mea nu mi-am dat seama niciodată
Pur şi simplu nu pot să cred că n-am văzut-o în ochii tăi,
Nu am văzut-o, nu-mi vine să cred,
Oh, dar o simt
Când îmi cânţi.
Cât de mult tânjesc să te aud cântând sub seninul cerului
Şi-ţi promit că de data asta o s-o văd în ochii tăi,
Nu am văzut-o, nu-mi vine să cred,
Oh, dar o simt
Când îmi cânţi.