Ieri, când eram tânăr,
Gustul vieții era dulce precum ploaia pe limba mea.
M-am jucat de-a viața de parcă era un prostesc joc,
Așa cum briza serii se joacă cu-al lumânării foc.
Mii de vise am visat, splendide lucruri am plănuit,
Mereu pe slab și mișcător nisip eu am clădit.
Am trăit noaptea, am refuzat despuiata lumină din zi,
Și doar acum anii ce fug îi pot privi.
Ieri, când eram tânăr,
Atâtea melodii nebune așteptau să fie cântate,
Atâtea timpuri nebune, ce pentru mine stăteau la coadă,
Și-atâta durere în mine, pe care inima-mi refuza s-o vadă.
Fugeam atât de iute, că timpul și tinerețea s-au terminat.
Să mă gândesc care-a fost rostul vieții, deloc n-am încetat,
Și fiecare conversație de care-mi amintesc acum
A avut de-a face cu mine, și cu nimeni altcineva.
Ieri, luna era albastră,
Și fiecare nebună zi aducea ceva nou de făcut.
Mi-am folosit vârsta magică de parcă era o baghetă,
Și n-am văzut niciodată risipa și pustiul de dincolo.
Jocurile iubirii le-am jucat cu aroganță și mândrie,
Și orice flacără am aprins, așa de iute, de iute a murit.
Toți amicii pe care mi i-am făcut par că se tot duc mereu,
Și cel rămas pe scenă să sfârșesc piesa sunt doar eu.
Ieri, când eram tânăr...