Noi, doi singuratici am fi fost unul adevărat,
Acum suntem ca două pesronaje care au trăit în poeme diferite,
Eu sunt Mecnun, tu ești Șirin, asta nu-i coincidență,
Suntem ca într-o capcană care ne-a fost întinsă.
Ți-am povestit despre albastre (*mare și cer), despre rănile din mine:
Din cer a plouat iar, e raza lunii reflectată în mare,
Asta pare ca o neleguire,
Mă simt de parcă mă îndepărtez de ochii tăi,
Mă simt de parcă mă ăndepărtez de ochii tăi.
Nu spune nimănui, să rămână între rănile noastre,
Nu ne-am adaptat în orașe, plutind asupra poemelor,
N-am uitat, din nou am devenit o persoana mai importantă,
Ah! Pahare de vin au fost sparte pentru tine din nou în noaptea asta.