Am inţeles, singurătatea nu are niciun sfârşit, va crește în fiecare zi.
A fost aşa mereu ? ... nu știu..
A plânge aproape avea imunitate în copilărie… (*)
Se obișnuieşte fiecare om cu timpul sa fie ranit şi să îl doară,
Pentru că este atât de obișnuit să se ridice de fiecare dată după ce cade.
Singurătatea mea a organizat o ambuscadă în drumul meu, şi de așteptare...
Durerile mă pândesc neîncetat...
Aștept, aștept și aștept ...
Haide, veniți la mine, nu mă tem de nimic !
Nori sunt încărcați, dorul aproape că va ploua peste noi
Eu și lipsa ta, în cele din urmă, am rămas singuri.
(*) în sensul ca "Nu pot să plâng acum ca un copil”