Pot să suport ploaia pe acoperişul acestei case goale
Nu mă deranjează,
Pot să suport câteva lacrimi din când în când şi să le dau afară.
Nu îmi este teamă să plâng câteodată
Deşi să continui când tu nu mai eşti încă mă supără
Sunt zile când mă prefac că sunt bine
Dar nu asta mă deranjează.
Ceea ce mă doare cel mai tare
E că am fost atât de aproape,
Şi având atâtea de spus
Şi privindu-te cum pleci
Neştiind niciodată
Ce ar fi putut fi
Şi nevăzând că singurul lucru pe care îl voiam
Era să te iubesc.
E greu să suport durerea de a te pierde oriunde aş merge
Dar o fac,
Este greu să forţez acel zâmbet când îi văd pe vechii noştri prieteni şi sunt singur,
Şi mai greu încă
Să mă trezesc, să mă îmbrac, să trăiesc cu acest regret
Dar ştiu că dacă aş putea
Aş spune toate cuvintele pe care le-am păstrat în inimă
Lăsate nerostite.
Ceea ce mă doare cel mai tare
E că am fost atât de aproape,
Şi având atâtea de spus
Şi privindu-te cum pleci
Neştiind niciodată
Ce ar fi putut fi
Şi nevăzând că singurul lucru pe care îl voiam
Era să te iubesc.
Ceea ce mă doare cel mai tare
E că am fost atât de aproape,
Şi având atâtea de spus
Şi privindu-te cum pleci
Neştiind niciodată
Ce ar fi putut fi
Şi nevăzând că singurul lucru pe care îl voiam
Era să te iubesc.
Nevăzând că singurul lucru pe care îl voiam
Era să te iubesc.