Suntem aici
Suntem aici pentru noi toți,
Suntem aici pentru noi toți,
De asta suntem aici, de asta suntem aici,
Suntem aici.
Bombe asupra Bagdadului,
Încercând să obținem ceva ce nu am avut niciodată,
Hai să-ncepem cu un tată bun
Atât de adevărat, dar e atât de trist
Și-n timp ce ardem tămâia asta,
O să ne rugăm pentru cei nevinovați,
Căci în acest moment nu are sens,
În acest moment nu are sens.
Hai să vorbim despre cartierul chinezesc,
Hai să vorbim despre Gaza,
Hai să vorbim,
Hai să vorbim despre Israel,
Chiar acum e adevărat,
Hia să vorbim despre Nigeria și isteria în masă,
Sufletele noastre sunt aduse laolaltă pentru ca noi să ne putem iubi unul pe altul, frate.
Suntem aici
Suntem aici pentru noi toți,
Suntem aici pentru noi toți,
De asta suntem aici, de asta suntem aici,
Suntem aici.
Nu există arme fabricate în Harlem,
Și totuși crimele sunt o problemă,
El vrea să strălucească, el vrea să-i jefuiască,
Mamă singură, de unde vin ei?
Cum o să salvăm națiunea
Dacă nu avem sprijin pentru educație,
Căci în acest moment nu are sens,
În acest moment nu are sens.
Hai să vorbim despre rolul tău,
Inima ta ajunge la inima ta,
Hai să vorbim despre
Hai să vorbim despre a trăi,
Ne-am săturat de atâta moarte,
Putem mai mult de atât,
Hai să dăruim mai mult,
Să iertăm mai mult, da,
Sufletele noastre sunt aduse laolaltă pentru ca noi să ne putem iubi unul pe altul, soră.
Suntem aici
Suntem aici pentru noi toți,
Suntem aici pentru noi toți,
De asta suntem aici, de asta suntem aici,
Suntem aici.
Suntem aici
Suntem aici pentru noi toți,
Suntem aici pentru noi toți,
De asta suntem aici, de asta suntem aici,
Suntem aici.
Oh oh oh oh
Oh oh oh oh
Suntem aici
Suntem aici pentru noi toți,
Suntem aici pentru noi toți,
De asta suntem aici, de asta suntem aici,
Suntem aici.
Suntem aici
Suntem aici pentru noi toți,
Suntem aici pentru noi toți,
De asta suntem aici, de asta suntem aici,
Suntem aici.