Atât de adânc, de larg, oare mă vei purta într-o călătorie
De- ar fi să cad, oare m-ai înghiți adânc înăuntru-ți?
Fluviule, arată-mi cum să plutesc,
Simt că mă scufund,
Am crezut că mă pot descurca,
Dar aici, în apa asta,
Nu pot atinge pământul cu picioarele,
Am nevoie de ceva să mă-ntorc.
Mergând departe, departe către mare
Fluviu adânc, mă poți ridica și purta?
Oh, mergi înainte, prin inima țării,
Până când soarele se duce de pe cer
Fluviu, fluviu, du-mă departe,
Până când apa duce totul
Lasă-ți apele să ajungă la mine așa cum ea a ajuns la mine în seara asta.
Să renunți e așa de greu,
Felul în care mă doare acum
Ca să dezleg iubirea asta
Atât de greu să stau cu lucrul acesta,
Căci dacă merg până la capăt
Trebuie să-nfrunt ceea ce am negat,
Scot cârligele alea din mine
Și scot cârligele pe care le-am scufundat adânc în tine,
Ucid acea teamă de pustietate, de singurătate pe care-o ascund.
Fluviu, oh, fluviu adânc,
Adu-mi ceva care-mă va liniști,
Totul va trece odată cu apele
Adu-mi ceva care să-mi ia durerea asta.