Muzica si text : Aneta Langerova
Locuri ce mi taie rasuflarea, vreo doua stiu,
dar in inima ta, macar vreo unul este viu ?
Uneori oamenii pierd totul pana la ultima picatura,
si le ramane numai ruga, cand bezna incepe cantecu-i cu ura.
Si cant singuratatea s-o ucid,
doar eu si intunericul, doar eu si bezna
ce ma sfasie cu chipul sau perfid.
Flacara se stinge in noi
invinsi si fara vlaga suntem amandoi
cand puterile ne lasa si ne dor
cum iese vinul din urcior.
Dau marturie adevarata
ca la final e-aceeasi ca la inceput povestea,
cuvintele sunt doar acestea :
nimic nu s-o schimba vreodata.
La fereastra in colt tristetea spanzura
oare acolo cat va mai adasta ?
La fereastra in colt se legana.
In bucati se sfarma amintirile
si niciodata nu le-oi putea citi sau aduna franturile.
Dezghetul vine numai dupa al iernii ger.
Toate dorintele imi strang in ruga catre cer
si numai privirea mamei imi raspunde.
Si cantecul imi cant, si cantecul ma canta,
ca s-alungam tristetea in care bezna ma afunda
inainte de a si lasa mantia peste lunca.
Amintirile de-ar vrea sa invie
nimeni nimic nu va schimba cu vreun cuvant;
sfarsit si inceput cum sunt
nimeni nu stie.
De-a lungul coridoarelor pustii muzica-n cenusa se preface
asa cum vinul din urcioare se desface.
La fereastra in colt tristetea spanzura
oare acolo cat va mai adasta ?
La fereastra in colt se legana
si-ncet ma inganam si eu cu ea ...