Pe o câmpie atât de imensă, la fel de imensă ca cerul,
am să tund o grădină,
să poată acolo corpul tău să doarmă.
Într-o mare densă și largă, mai largă decât Universul,
am săi construiesc o barcă,
pentru ca visul să poată naviga.
Într-un univers negru, ca cel mai pur abanos,
am să construiesc în alb
dragostea noastră pentru viitor.
Într-o noapte încuiată,
am să arestez timpul,
ca să visez lângă tine
că iubirea ne e eternă.
Și să zburăm!
Să zburăm atât de departe,
unde nimeni nu ne împiedică gândurile.
Să zburăm,
să zburăm fără teamă,
ca porumbeii,
la fel de liberi ca vântul!
Și să trăim!
Să ne trăim povestea,
și să ne iubim până rămânem fără suflare.
Să visăm,
să visăm cu ochii deschiși,
într-o lume fără rase,
fără culori,
fără lamentări,
fără ca nimeni să se opună
faptului că ne iubim.
De pe un munte înalt, înalt ca stelele,
voi țipa că te iubesc,
pentru ca lumea să știe,
că nu suntem diferiți de ceilalți,
și că nu vom pleca niciodată.
Și deși nimeni nu ne înțelege,
pentru dragostea noastră vom trăi.
Într-un univers negru, ca cel mai pur abanos,
am să construiesc în alb
dragostea noastră pentru viitor.
Într-o noapte încuiată,
am să arestez timpul,
ca să visez lângă tine
că iubirea ne e eternă.
Și să zburăm!
Să zburăm atât de departe,
unde nimeni nu ne împiedică gândurile.
Să zburăm,
să zburăm fără teamă,
ca porumbeii,
la fel de liberi ca vântul!
Și să trăim!
Să ne trăim povestea,
și să ne iubim până rămânem fără suflare.
Să visăm,
să visăm cu ochii deschiși,
într-o lume fără rase,
fără culori,
fără lamentări,
fără ca nimeni să se opună
faptului că ne iubim!