Trăind fără tine
Un proces atât de greu de învăţat!
În faţa oglinzii mele,
Învăţând cum să vorbesc cu mine.
Profesorul care mă instruieşte
Este timpul , care nu se opreşte...
Trăind fără tine,
Un proces atât de greu de învăţat!
Ca unul care şi-a pierdut vederea
Şi, încet, (mergând) prin camere,
Învaţă să-şi recunoască propria mobilă
Pentru că picioarele-i continuă să se lovească de ea.
Timpul îmi sărută ochii
Şi-mi şterge lacrimile;
Treptat spală
Parfumul pe care l-ai lăsat în urmă.
Încă odată, amândouă, noaptea şi eu
Suntem în acest pat lat şi gol!
Şi acea temută linişte
Care se strecoară deja în casă;
Cerşea ,de foate mult timp
Să fie permisă (în casă)
Aşa cum mi-a oferit, tandru,
Mâna ei rece ca gheaţa...
Trăind fără tine
Şi , încet, începând să te uit …