Nu pot s-o strig destul de tare,
Renunț la fantoma asta,
Cum mai pot justifica
Atunci când tu nu-mi asculți vocea?
În asta, nu mi-e permis nimic,
Doar merg singură,
Vorbele sunt precum armele fără sunet,
Ecouri nenăscute stingându-se.
Până la ultima-mi suflare
Nu vei ști niciodată
Până când nu vei simți tăcerea
Când voi fi plecat,
Acum dispare
Totul,
Ceea ce am fi putut fi,
Numai tu poți preamări, cheamă-mă pe nume,
Dar nu vei vedea iar
Cine poate schimba această amintire?
Înlăuntru are nevoie să ardă.
Preaslăviți de către dușman,
A venit rândul celor vinovați,
Privind-o în timp ce dispare
Nu rămân decât umbre,
Dorințele trec încet dincolo
În această paradă a durerii.