Un țigan avea o casă, mama mea,
Doi copilași și-o nevastă;
Țiganca era frumoasă
De-i făcea lumină în casă;
Țiganul, cam urâcios
Urâcios și mofturos,
Mai venea și noaptea beat, mama mea,
Și-și bătea nevasta-n cap.
Tiganca s-a supărat
Și-a luat drumul și-a plecat,
Și-a plecat la Calafat,
C-un boier s-a măritat.
(Plânge Leana și Tincuța, of, of, of,
Plâng mereu dupa măicuța)
Țiganul s-a întristat,
După țigancă a plecat,
Ani de zile a umblat,
Ani de zile a colindat
Și-a gasit-o-n Calafat,
Ani de zile a colindat
Și-a gasit-o-n Calafat.
Trecând pe lângă o poartă, mama mea,
Copilașii au chiuit:
- Uite, taică, pe măicuța,
Uite-o colo pe terasă,
Uite-o colo pe terasă,
Stă cu boierul la masă!
Țiganca, când i-a vazut, mama mea
Tot parul din cap și-a rupt,
N-a mai vrut nici avuție,
Nici un fel de bogăție
Și s-a-ntors cu ei acasă
Și de-atunci e mai frumoasă.