Umanizare [French translation]

Castelul tău de ghiaţă l-am cunoscut gândire:

Sub tristele-i arcade mult timp am rătăcit

De noi răsfrângeri dornic, dar nici o oglindire,

În stinsele cristale ce-ascunzi, nu mi-a vorbit.

Am părasit în urmă grandoarea ta polară

Şi-am mers, şi-am mers spre caldul pamânt de miazăzi,

Şi sub un pilc de arbori stufoşi, în fapt de seară,

Cărarea mea, surprinsă de umbră, se opri.

Sub acel pilc de arbori sălbateci, în amurg,

Mi-ai apărut - sub chipuri necunoscute mie,

Cum nu erai acolo, în frigurosul burg,

Tu, muzică a formei în zbor, Euritmie!

Sub înfloriţii arbori, sub ochiul meu uimit,

Te-ai resorbit în sunet, în linie, culoare,

Te-ai revarsat în lucruri, cum în eternul mit

Se revarsă divinul în luturi pieritoare.

O, cum întregul suflet, al meu, ar fi voit

Cu cercul undei tale prelungi să se dilate,

Să spintece văzduhul şi - larg şi înmiit -

Să simtă că vibrează în lumi nenumărate...

Şi-n acel fapt de seara, uitindu-ma spre Nord,

În ceasul când penumbra la orizont descreşte

Iar seara întârzie un somnolent acord,

Mi s-a părut că domul de ghiaţă se topeşte.