Ultima scrisoare lyrics

Sfârșitul a venit fără de veste...

Ești fericită?...Văd că porți inel!...

Am înțeles...Voi trage dungă peste

nădejdea inutilă...Fă la fel!...

Nu, nici un cuvânt, nu spune că-i o formă

cunosc însemnătatea ei deplin...

Știu, voi aveți în viață altă normă,

eu însă în fața normei nu mă închin

Nu te mai cânt în versuri niciodată...

mai mult, în drumul tău n-am să mai ies;

nu-ți fac reproșuri, nu ești vinovată

și n-am să-ți spun că nu m-ai înțeles

A fost, desigur, numai o greșeală

putea să fie mult - nimic n-a fost

în veșnicia mea de plictiseală

tot nu îmi închipui că puneai vre-un rost

Cand degete de Midas am pus, magic,

pe fragedă ființă-a-ta de lut

suna în mine murmurul pelagic

al sfintelor creații de-început

Vedeam cum peste vremuri se înalță

statuia ta de aur greu, masiv

cum serioase veacuri se descalță

si-ngenunchiate în rânduri, submisiv

La soclul tău dumnezeiesc așteaptă

să le întinzi cu zâmbet liniștit

spre sărutare adorată, dreaptă

înainte de-a te șterge în infinit

Oh, de-am fi fost alături doar o oră

am fi rămas în auriul vis

ca o eternă roză auroră

de înțeles, de nedescris

Ireversibil s-a încheiat povestea

și nici nu știu de ai să mai citești

din întâmplare rândurile acestea

în care aș vrea să fii ce nu mai ești

N-am să-ți strivesc eu visul sub picioare

n-am să lovesc cu vorbe ce mi-i drag

aș fi putut să spun :"Ești ca oricare!"

dar nu vreau în noroaie să mă bag

De-ar fi mocirla în jurul tău cât hăul

tu vei rămâne nufărul de nea

ce-l străjuiește beat de pofte TĂUL

ce-l ține candid amintirea mea

Vei fi acolo neîntinată

te voi iubi mereu fără cuvânt

și lumea n-o să știe niciodată

de ce nu pot mai mult femei să cânt

Acolo sub lumina de mister

scăldată în apa visurilor lină

vei sta iubito ca-ntr-un colț de cer

o stea de seară blândă și senină

Și când lumea va fi rea cu tine

când au să te împroște cu noroi

tu fugi din lumea visului la mine

Vom fi iar singuri amândoi

cu lacrimi voi spăla eu orice pată

cu versuri nemaiscrise te mângâi

și-n dulcea lor cadență legănată

te vei simți ca-n visul cel dintâi

Și de va fi cum simt eu de o vreme

să plec de aicea de la voi curând

când glasul tău pe mine o să mă cheme

voi reveni la tine din mormânt

Și de va fi să nu se poată trece

pe veci pecetluitele hotare

m-oi zbate crunt în țărâna rece

în noaptea mare, mare, tot mai mare.