Ca trăgînd de o frînghie ce se va rupe,
trăgînd, trăgînd, trăgînd, trăgînd, trăgînd ...
Ca, fără a-și da seama, atingînd mai aproape
cu ochii încă închiși spre a nu vedea
că aerul e de cristal,
că poate să se spargă,
că, deși pare ciudat, vreau
să te devorez.
Că aerul e de cristal,
că poate să spargă,
că, deși pare ciudat, vreau
să te devorez.
Într-un colț al gurii lăsă să se spargă
ca valul ce se abandonează unei stînci,
pierdută în abisul unor mîini fără sfîrșit
atît de mari că îmbrățișează întreaga sa planetă.
Acum nu ești aici,
acum nu sînt aici,
însă tăcerea e forma cea mai elocventă de-a minți.
Acum nu ești aici,
acum nu sînt aici,
însă tăcerea e forma cea mai elocventă de-a minți.
În tăcerea ta locuiește a mea
și într-o parte a corpului meu locuia
o frîntură din mirosul tău,
în tăcerea ta locuiește a mea
și într-o parte a ochilor mei locuia
o frîntură de durere.
Acum ești aici,
acum sînt aici,
îmbrățișează-mă ca să mă gîndesc la tine încă o dată.
Acum ești aici,
acum sînt aici,
îmbrățișează-mă ca să mă gîndesc la tine încă o dată.
În tăcerea ta locuiește a mea
și într-o parte a corpului meu locuia
o frîntură din mirosul tău,
în tăcerea ta locuiește a mea
și într-o parte a ochilor mei locuia
o frîntură de durere.
În tăcerea ta locuiește a mea
și într-o parte a corpului meu locuia
o frîntură din mirosul tău,
în tăcerea ta locuiește a mea
și într-o parte a ochilor mei locuia
o frîntură de durere.
Că aerul e de cristal,
că poate să spargă,
că, deși buzele mele nu vorbesc,
vreau să te devorez.