Privește din fereastra deschisǎ podgoria
Și câmpul de-astǎ varǎ! Ce repede s-au stins.
De-acum s-au ȋntors tristețea și cerul ca leșia
Și peste toate vǎlul mâhnirilor s-a-ntins.
De prin adâncuri, neguri și umbre se adunǎ,
Pǎdurile rǎsuflǎ greoaie lângǎ drum,
Iar gândurile-mpinse sub cerul gol, pe lunǎ,
Ca niște cete triste de leșuri par acum.
Veranda-n care-o varǎ ȋntreagǎ nenorocul
Ne-a nǎpǎdit de-aiurea e prǎfuitǎ azi,
Tristețea nu-și mai face prin ȋncǎpere jocul
Și tremurând aleargǎ cu ochii la pervaz.
Pe vrafuri, lumânarea ȋși micșoreazǎ grosul,
Iar dorul ni se face din zi ȋn zi mai lin.
Parc-am uitat de sute de mii de ani mirosul
Buchetelor umplute cu izmǎ și pelin!
Parc-am uitat de sute de ani cǎ mai trǎim!