Te voi lăsa să pleci, dar aşa neajutorată cum eşti,
Aş face totul să te pot reţine,
Căci va trebui să dai piept cu visele pe care le faci
Când trăieşti cu intensitatea vârstei tale.
Te voi lăsa să-ncerci a-ţi picta zilele
Cu aprinsele culori ale anilor tăi.
Te voi ajuta să învingi durerile ce vor veni,
Pentru că ele vor fi chiar mai mari decât iubirile ce le vei avea.
Şi las ochilor tăi o-ntreagă viaţă să privească,
Dar e viaţa ta, deci să n-o tratezi rău!
Te las să creşti, te las să alegi,
Te las chiar să greşeşti, te las...
Te las să decizi cine să-ţi stea în preajmă,
Mai degrabă să-mi permiţi să-mi spui dacă eşti obosită.
Fac asta pentru că am iubit în tine omul şi curajul său
Şi acea forţă de a schimba, pentru ca apoi s-o iei de la capăt.
Şi când vei avea în faţa ochilor tăi alţi ochi care să privească,
Tăcerea mea o vei auzi cum ţipă!
Te las să trăieşti, te las să râzi,
Te voi lăsa, te voi lăsa!
Şi voi lăsa zâmbetele tale să explodeze-n voie,
Iar orgoliul tău îl voi lăsa să se descarce!
Te voi lăsa să crezi, te voi lăsa să alegi,
Te voi lăsa, te voi lăsa!
Te voi lăsa să trăieşti, te voi lăsa să trăieşti,
Te voi lăsa, te voi lăsa...