O fată de 8 ani a suferit un atac de panică,
Deoarece tatăl pe care l-a iubit a plecat fără să se uite înapoi
Nu mai era eroul pe care ea se baza
El i-a spus că o iubeşte, iar apoi a plecat
Ea a încercat să se arate fericită în faţa prietenilor săi,
Însă ştia că nu se va mai simţi normală niciodată
S-a luptat cu lacrimile pe măsură ce acestea îi umpleau ochii
Şi voia ca el să vină înapoi doar ca să-şi ia rămas-bun de la el
Când ploaia cade,
Când totul se schimbă cu 180 de grade,
Când luminile se sting, asta nu înseamnă că s-a terminat
Tatăl ei era un om bun pe care toată lumea îl plăcea
Însă nimeni nu ştia că sufletul său se stingea uşor
El a promis familiei sale că o să fie bine
Iar apoi, cu o împuşcătură, i-a părăsit.
Când ploaia cade,
Când totul se schimbă cu 180 de grade,
Când luminile se sting, asta nu înseamnă că s-a terminat
Când ploaia cade,
Când totul se schimbă cu 180 de grade,
Când luminile se sting, asta nu înseamnă că s-a terminat
Un rol de tată pe care nu l-a meritat niciodată
Şi-a abandonat fiica, şi nu s-a mai întors
Şi peste ani, deşi durerea exista,
Ea l-a iertat într-un final şi a început să-şi revină
Cât de aproape e sfârşitul? Ei bine, nu ştie nimeni
Viitorul e un mister şi orice merge mai departe
Dragostea e derutantă iar viaţa e grea
Lupţi pentru supravieţuire, căci iată cât de departe ai ajuns
Totul e prea izbitor ca să înţelegi
E doar începutul, nu e sfârşitul
E doar începutul, nu e sfârşitul.