Salut întuneric, vechiul meu prieten
Am venit din nou să îţi vorbesc
Deoarece o viziune ce se târa uşor
Şi-a lăsat seminţele în timp ce eu dormeam
Şi viziunea ce a fost implantata în al meu creier
Încă rămâne
În sunetul liniştii
În vise agitate mergeam singur
Pe străzi înguste şi pietruite
Sub aura unui felinar
Mi-am întors gulerul la frig şi umezeală
Când ochii mei au fost străpunsi de flash-ul unui neon
Ce a împărţit noaptea
Şi a atins sunetul liniştii
Şi în lumina goală am văzut
Zece mii de oameni, poate mai mulţi
Oameni discutând fără a vorbi
Oameni auzind fără să asculte
Oameni compunând melodii pe care vocile nu le împărtăşesc
Nimeni nu îndrăzneşte
Să deranjeze sunetul liniştii
"Nebunilor" am zis, "Voi nu ştiţi că liniştea creşte ca un cancer
Ascultaţi-mi cuvintele ce v-ar putea învăţa
Luaţi-mi braţele ce v-ar putea ajunge"
Dar cuvintele mi-au căzut liniştite ca picaturile ploii
Şi au avut ecou in puţurile tăcerii
Şi oamenii au făcut plecăciuni şi s-au rugat
Zeului neon pe care ei l-au făcut
Şi semnul îşi fulgeră avertizarea
În cuvintele ce se formau
Şi semnul zicea aşa "Cuvintele profeţilor
Sunt scrise pe pereţii catacombelor
Şi pe holurile locuintelor
Şi şoptite în sunetul liniştii"