Bună întunericule, prietenul meu vechi
Am venit sa Îți vorbesc din nou
Deoarece o viziune înfricoșătoare
Și-a lăsat sămânța în timp ce eu dormeam
Și viziunea mi-a fost întipărită în minte
Încă rămâne
Fără sunetul liniștii
În visele fără de odihna merg singura
Străzi înguste de piatră sparta
Aproape de aura unei nocturne de pe strada
Mi-am pus fularul la gat
Când ochii îmi erau înțepați de lumina orbitoare a unui neon
Care străpung noaptea
Și ating sunetul liniștii
Și în lumina stinsa am văzut
Sute de mii de oameni, poate mai mulți
Oameni care spun fără sa vorbească
Oameni care asculta fără sa auda
Oameni care scriu piese fără ca vocile sa le împărtășească
Și nimeni nu a îndrăznit
Sa tulbure sunetul liniștii
Proști, spun eu, tu nu știi
Liniștea crește precum cancerul
Asculta-mi cuvintele, ai putea învața
Ia-mi armele care te-ar putea ajuta
Dar cuvintele mele, ca picăturile tăcute de ploaie care cad
Și răsunător în liniște
Și oamenii s-au închinat și s-au rugat
La Dumnezeul luminos pe care l-au făcut
Și semnul lui a strălucit făcând semn de avertizare
Formând și cuvinte pe care dorea sa le spună
Și semnul a spus,
"Cuvintele sunt pentru profeți
Sunt scrise pe pereții subterani
Și pe hale
Și șoptite în sunetul liniștii."