Ultima dată când am plâns, stam acasă,
Şi era târziu în noapte,
Privind la umbrele şi luminile pâlpâitoare,
Dând tot ce aveam , să le îndepărtez,
Dând tot ce aveam , să le fac să plătească
Ultima dată când am plâns, am putut vedea oamenii
Cu mult timp în urmă în ploaie,
Aşteptând ca soldaţii să-i pună pe toţi într-un tren,
Şi mâinile pe bare, ochii plini de lacrimi,
Şi cuvântul este acelaşi, de o mie de ani,
De ce, de ce , oh Doamne, m-ai părăsit?
De ce, de ce , oh Doamne, m-ai părăsit?
Ultima dată când am plâns, nu am putut s-o cred,
Când am ţinut o faţă,
Uitându-se la un soldat cu arma lui în ploaie,
Era faţa unui copil, copilul meu adormit aici,
Şi soldatul care a zâmbit, bărbatul eram eu.
De ce, de ce , oh Doamne, m-ai părăsit?
De ce, de ce , oh Doamne, m-ai părăsit?
De ce, de ce , oh Doamne, m-ai părăsit?
Ultima dată când am plâns, ultima dată când am plâns,
Ultima dată când am plâns, ultima dată când am plâns,
Ultima dată când am plâns, ultima dată când am plâns,
Ultima dată când am plâns, ultima dată când am plâns,
Ultima dată.