Într-o seară caldă de vară
Într-un tren către nicăieri
M-am întâlnit cu jucătorul
Eram amândoi prea obosiţi să dormim
Aşa că făceam cu rândul la privit
Pe fereastră la întuneric
Când plictiseala ne-a cuprins
El a început să vorbească
A spus, "Fiule, mi-am construit viaţa
Citind feţele oamenilor
Ştiind care sunt cărţile
După modul cum îşi ţineau ochii
Deci dacă nu te superi
Văd că nu ai aşi
Şi pentru o gură din whiskey-ul tău
O să-ţi dau nişte sfaturi"
I-am înmânat deci sticla mea
Şi el mi-a băut ultima înghiţitură
Apoi a aprins o ţigară
Şi mi-a cerut un foc
Şi noaptea a devenit tăcută ca moartea
Şi de pe faţa lui a dispărut orice expresie
A spus, "Dacă
Vei juca jocul, băiete
Va trebui să înveţi să-l joci corect
Trebuie să ştii
Când să le ţii
Când să le-arunci
Când să te retragi
Şi când să fugi
Niciodată nu-ţi numeri banii
Când stai la masă
Va fi destul timp pentru numărat
Când s-a terminat jocul
Orice jucător ştie
Secretul supravieţuirii
Să ştii ce să arunci
Şi ce să păstrezi
Pentru că orice mână e câştigătoare
Şi orice mână e pierzătoare
Şi cel mai bun lucru pentru care poţi spera
E să mori în somn"
Iar când a terminat de vorbit
S-a întors către fereastră
A zdrobit ţigara
Şi a adormit
Şi undeva în întuneric
Jucătorul - a ieşit pe zero*
Şi în ultimele lui cuvinte am găsit
Un as pe care să-l păstrez
Trebuie să ştii
Când să le ţii
Când să le-arunci
Când să te retragi
Şi când să fugi
Niciodată nu-ţi numeri banii
Când stai la masă
Va fi destul timp pentru numărat
Când s-a terminat jocul
Trebuie să ştii
Când să le ţii
Când să le-arunci
Când să te retragi
Şi când să fugi
Niciodată nu-ţi numeri banii
Când stai la masă
Va fi destul timp pentru numărat
Când s-a terminat jocul