Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte.
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin râpi şi gropi adânci,
Suite de bătrânii mei pe brânci
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă,
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.
Aşeaz-o cu credinţa căpătâi.
Ea e hrişovul vostru cel dintâi,
Al robilor cu săricile, pline
De osemintele vărsate-n mine.
Ca să schimbăm, acum, intâia oară,
Sapa-n condei şi brazda-n călimară,
Bătrânii au adunat, printre plăvani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Şi leagăne urmaşilor stăpâni.
Şi, frământate mii de săptămâni,
Le-am prefacut în versuri şi-n icoane.
Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.
Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
Lãsând întreagã dulcea lui putere.
Am luat ocara, și torcând ușure
Am pus-o când sã-mbie, când sã-njure,
Am luat cenușa morților din vatrã
Și am fãcut-o Dumnezeu de piatrã,
Hotar înalt, cu douã lumi pe poale,
Pãzind în piscul datoriei tale.
Întinsã leneșã pe canapea,
Domnița suferã în cartea mea.
Slova de foc și slova fãuritã
Împãrechiate-n carte se mãritã,
Ca fierul cald îmbrãțișat în clește.
Robul a scris-o, Domnul o citește,
Fãr-a cunoaște cã-n adâncul ei
Zace mânia bunilor mei.