Eu si ochii mei inchisi am devenit mari impreuna
Cu sufletul frenetic sa intrebe de un loc care nu exista
Printre mii de dimineti racoroase de biciclete
mai mult de o mie de apusuri in spatele sinelor de tramvai
Si o foame de surasuri si brate imprejurul meu
Eu si casetele mele cu amintiri si adrese pe care le-am pierdut
Am vazut fete si voci pe care le-am iubit la inceput apoi au plecat
Si am respirat o mare necunoscuta in orele
nesfarsite si goale ale unei veri in oras
alaturi de umbra mea lunga de melancolie
Eu si ale mele multe seri inchise cum inchizi o umbrela
Cu fata deasupra pieptului ca sa-mi citesc durerile si tulburarile mele
Am umblat pe acele strazi care s-au indoit urmarind vantul
si inauntrul unui simt de inutilitate...
Si fragil si violent mi-am spus tu vei vedea, vei vedea
vei vedea
Pe drumul vietii vei vedea!
Ca nu esti deloc singur
Pe drumul vietii vei gasi
Un carlig in mijlocul cerului
Si pe drum vei simti cum bate imima ta
Vei vedea mai multa dragoste, vei vedea
Eu foarte mic printre acesti oameni care sunt in lume
Eu care am visat deasupra unui tren care nu a mai plecat
si am alergat in mijlocul pajistei albe ale lunei
pentru a smulge inca o zi de la ingenuitatea mea
Si tanar si imbatranit mi-am spus tu vei vedea, vei vedea, vei vedea
Pe drumul vietii vei vedea
Ca nu esti deloc singur
Pe drumul vietii vei gasi
Chiar si tu un carlig in mijlocul cerului
Si pe drum vei simti cum bate inima ta
Vei vedea mai multa dragoste, vei vedea
Si nici macar acest cantec va putea sa-ti schimbe viata
Dar ce ne face sa mergem mai departe si sa spunem ca
nu s-a sfarsit
Ce este acel care ne rupe inima intre cantece si dragoste
Care ne face sa cantam si sa iubum mereu mai mult
Pentru ca maine sa fie mai bun, pentru ca maine tu
Pe drumul vietii vei vedea