Același soare bun ce o răsfață,
şi scaldă-n dulcea lui lumină floarea,
Îi va sluți cândva plăpânda față,
Ca un tiran, tăindu-i respirarea
Cu toamne lungi, spre iarnă s-o târască,
Acolo unde frunzele uscate
Se vor întoarce-n criptele de iască
Să doarmă somn de ger... şi dacă poate
Pe un pervaz, îți pare că-ntr-o vază
O floare-a lăcrimat, să știi, e-agheasma
Pereților de sticlă, ce păstrează
Ca un reproș, din trupul scurs, mireasma:
Căci viața ei, deși de chip s-a rupt,
Mustește încă, dulce, dedesubt.
traducere de Radu Ștefănescu