Acele ore care cu nesaţii
au făurit privirea-ţi nepereche,
vor fi tiranii propriei creaţii
şi-o vor sluţi ca pe o masca veche.
Ca timpul mişcator târăşte vara
şi în hidoasa iarnă va s-o-ndrume,
seve-nfrânează cu, de gheaţa, gheară
şi-i frumuseţea ninsă, gol e-n lume.
Din distilarea verii ne rămâne,
fluid captiv între pereţi de sticlă,
al frumuseţii duh, ajuns fărâme
şi-apoi şi el prelins în marea frică.
Dar florile ce iernii-i înfrâng casna
Doar chipu-şi pierd. Rămâne-le mireasma...