De-ai fi tu însuţi, vai, dar dragul meu
Îţi aparţii doar cât trăieşti aici;
Pentru apus fi pregătit mereu,
Din mândru-ţi chip un altul să ridici.
Doar astfel, zic, splendoarea de-mprumut
N-ar şti să-şi afle drumul stăvilit;
Vei fi din nou al tău, deşi pierdut,
Când mândru-ţi fiu în chip te-a moştenit.
Cine să-şi lase casa în declin,
Când truda lui o poate demn feri
De-al iernii anotimp aşa meschin
Şi de-ale frigului cărări pustii?
Vai, doar risipă; dragul meu, cum ştii,
Ai fost vlăstar; şi tată ai să fii.
(trad. Gheorghe Tomozei)