Nu-s stavili două firi când se cunună;
iubirea nu-i cu-adevărat iubire
de se preschimbă şi altcum răsună
dacă o-ncearcă fum şi amăgire.
O, nu, ea e înveşnicit, limanul
neaplecat de oarba vijelie
şi-i călăuza pânzei, pe oceanul
ce nici măcar comorile nu-i ştie.
Nu-i măscăriciul vremii chiar de-şi lasă
sub raza coasei dulcea ei făptură,
ea orele-i înfruntă, curajoasă
până atunci când mâna morţii-o fură.
De mint şi-s prins pot spune liniştit:
n-am scris vreund rând şi nimeni n-a iubit!