Sonnet 116 [Romanian translation]

Nu-s stavili două firi când se cunună;

iubirea nu-i cu-adevărat iubire

de se preschimbă şi altcum răsună

dacă o-ncearcă fum şi amăgire.

O, nu, ea e înveşnicit, limanul

neaplecat de oarba vijelie

şi-i călăuza pânzei, pe oceanul

ce nici măcar comorile nu-i ştie.

Nu-i măscăriciul vremii chiar de-şi lasă

sub raza coasei dulcea ei făptură,

ea orele-i înfruntă, curajoasă

până atunci când mâna morţii-o fură.

De mint şi-s prins pot spune liniştit:

n-am scris vreund rând şi nimeni n-a iubit!