De dragoste ruşine-i să n-asculţi
o, tu ce-i eşti nesăbuinţei fiu,
ştiu, dacă vreai, poţi fi iubit de mulţi
dar şi că nimeni nu ţi-e drag, mai ştiu.
Muncit de ură inima-ţi încarci
cu patimă-potrivă-ţi şi ai vrea
al casei bun acoperiş să-l spargi
în loc să-ţi zidăreşti conac în ea.
Gândul ţi-l schimbă ca şi eu să-l schimb,
urii preferă-i al iubirii har,
fii precum eşti, iluminat de nimb,
baremi de tine-ndură-te măcar...
Alt eu să-ţi faci, iubindu-mă pe mine
şi frumuseţi te-or locui, depline.