Departe, sus, se-nalţă Munţii Înneguraţi,
Lasându-ne stând în înălţimi,
Ce-a fost înainte, vedem încă o dată,
E regatul nostru, o lumină îndepărtată.
Un munte în flăcări, sub o lună
Cuvintele nerostite: vom fi-n curând acolo,
Acasă, un cântec ce răsună
Şi toţi cei care ne vor găsi vor şti melodia.
Pe unii oameni nu-i uităm niciodată,
Pe alţii nu-i iertăm niciodată,
Nu ne-au văzut renunţând încă,
Vom lupta atâta timp cât suntem în viaţă.
Toţi ochii aţintiţi asupra căii ascunse
Către poteca Muntelui Însingurat,
Vom călări în furtuna ce vine
Până când vom obţine aurul nostru demult uitat.
Stăm în frigul de la poalele Munţilor Înneguraţi,
În liniştea somnului şi a viselor de aur,
Trebuie să ne trezim, să avem viaţa noastră
Şi-n întuneric ţinem o torţă.
De demult, când ardeau făcliile,
Până în ziua de azi inimile noastre au tânjit
După o soartă necunoscută, piatra Arken,
Ce-a fost furat trebuie înapoiat.
Trebuie să ne trezim şi să alinăm durerea
Pentru a ne găsi cântecul pentru inimă şi suflet.
Pe unii oameni nu-i uităm niciodată,
Pe alţii nu-i iertăm niciodată,
Nu ne-au văzut renunţând încă,
Vom lupta atâta timp cât suntem în viaţă
Toţi ochii aţintiţi asupra porţii ascunse
În inima Muntelui Însingurat,
Vom călări în furtuna ce vine
Până când vom obţine aurul nostru demult uitat.
Departe, frigul Munţilor Înneguraţi.