E-o noapte udă, grea, te-neci afară.
Prin ceață – obosite, roșii, fără zare –
Ard, afumate, triste felinare
Ca într-o crâșmă umedă, murdară.
Prin măhălăli mai neagră noaptea pare...
Șivoaie-n case triste inundară –
Ș-auzi tușind o tusă-n sec, amară –
Prin ziduri vechi ce stau în dărâmare.
Ca Edgar Poe mă reîntorc spre casă,
Ori ca Verlaine, topit de băutură –
Și-n noaptea asta de nimic nu-mi pasă.
Apoi, cu pași de-o nostimă măsură,
Prin întunerec bâjbâiesc prin casă,
Și cad, recad, și nu mai tac din gură.