Mereu, ca de obicei, zi de zi lafel,
Nu-i nimic de zis în fața lumii, e așa...
Prieteni! Doar prieteni și nimic mai mult.
Dar cine știe cu adevărat, ce se întâmplă între noi doi,
Dacă ambii, la lăsarea serii, se prefac că-și iau adio.
Cât aș da să le strig despre iubirea noastră,
Să le spun că atunci când porțile se-nchid ne iubim fără control,
Că ne trezim îmbrățișați, cu dorința de a ne iubi în continuare,
Dar în realitate, nu ne acceptă iubirea.
Mereu, prin priviri, mereu, ne dăruim toată iubirea,
Vorbim fără a vorbi, domnește liniștea pe parcursul plimbării noastre.
Prieteni! Doar prieteni și nimic mai mult.
Dar cine știe cu adevărat, ce se întâmplă între noi doi,
Dacă ambii, la lăsarea serii, se prefac că-și iau adio.
Cât aș da să le strig despre iubirea noastră,
Să le spun că atunci când porțile se-nchid ne iubim fără control,
Că ne trezim îmbrățișați, cu dorința de a ne iubi în continuare,
Dar în realitate, nu ne acceptă iubirea.
Cât aș da să le strig despre iubirea noastră,
Să le spun că atunci când porțile se-nchid ne iubim fără control,
Că ne trezim îmbrățișați, cu dorința de a ne iubi în continuare,
Dar în realitate, nu ne acceptă iubirea.
Nu, of, nu! Nu ne acceptă iubirea...
Nu, of, nu! Nu ne acceptă iubirea...