Sătulă, obosită și fără casă
Și n-am pe nimeni aici cui să-i cânt
M-am săturat să fiu imponderabilă
Pentru toți băieții ăștia arătoși
Tu poți spune mereu că stilul meu are farmecul lui**
Tu poți spune mereu că n-ai făcut nimic prea grav
Tu poți spune mereu că vara a avut farmecul ei
Și că tu n-ai făcut nimic prea grav, oh, scutește-mă, te rog!
Sătulă, obosită și fără somn
Și nu mai am pentru cine să strălucesc
Sătulă de toate supărările mele
Dar n-am să arăt că-s tot săracă
Tu poți spune mereu că stilul meu are farmecul lui
Tu poți spune mereu că n-ai făcut nimic prea grav
Tu poți spune mereu că vara a avut farmecul ei
Și că tu n-ai făcut nimic prea grav, oh, scutește-mă, te rog!
Tu poți spune mereu că stilul meu are farmecul lui
Tu poți spune mereu că n-ai făcut nimic prea grav
Tu poți spune mereu că vara a avut farmecul ei
Și că tu n-ai făcut nimic prea grav, tu poți spune mereu una,
Tu poți spune mereu alta, oh, scutește-mă, te rog!
Simptomele-s așa profunde
Ceva-i aici atât de putred
Nimic nu-i isprăvit
Nicăieri n-am stare
Simptomele-s așa profunde
Cred că mai bine aș sta aici singură
Așa că scutește-mă, te rog.