Omul e cuprins de-o tristețe ciudată,
Când se lasă întunericul,
Rămâi singur pe lume,
Când se face liniște în jur! X2
Crede-mă casa asta nu s-a obișnuit niciodată
Cu lipsa ta,
Acum singurătatea stă
În locul din care te-ai ridicat și ai plecat. X 2
Trupul meu o să se obișnuiască negreșit cu singurătatea,
Poate c-o să-i fac față,
Chiar dacă mi-e foarte greu,
O să învăț să trăiesc,
Dar lipsa ta mă doare.
O teamă profundă îmi cuprinde sufletul,
Când mă strigă pereții,
Întunericul se joacă cu mintea mea,
Când umbrele dansează. X 2
Crede-mă nu m-am obișnuit niciodată
Cu lipsa ta,
Acum singurătatea umblă
Prin casa din care ai plecat. X2
Trupul meu o să se obișnuiască negreșit cu singurătatea,
Poate c-o să-i fac față,
Chiar dacă mi-e foarte greu,
O să învăț să trăiesc,
Dar lipsa ta mă doare. X 2