Of, din nou, la lăsarea serii, mi-ai apărut în minte,
Deopotrivă cu apusul, cum se poate asta?
Presupun că sunt lucruri care s-au adunat în sufletul meu,
Uite cum ți-ai eliberat mândria pe străzi.
Tu
Mereu îți acoperi greșelile,
Nu poți avea încredere nici în tine însăți,
Crezi că toată lumea e ca tine, au dreptate, toți au dreptate.
Tu
Toți care te aprobă au dreptate,
Dar cea e mai mare dojană e asunsă în sufletul meu,
Așteaptă, iți voi arăta totul, te voi copleși.