Dar câte povești
Am trăit deja în viață
Și câte planificate cine știe
Visând cu ochii deschiși
Povești ale râurilor
Ale preeriilor întinse fără margini
Povești ale deșerturilor
Și de câte ori am văzut
De la prora unei barci
Printre stropi și vânt
Imensitatea mării
Răspândindu-se înăuntru
Precum o mângâiere caldă
Iluminându-mi inima
Și apoi zăpada albă
Copacii, brazii
Îmbrățișarea tăcerii
Umplându-mi toate simțurile
simțindu-mă singur și în viață
Printre munții înalți
Și spații imense
Și apoi să mă întorc
aici
Să-mi reiau viața
De zi cu zi
Să discut cu tine
Tăindu-mă cu gheața
Iernilor cotidiane
Nu, nu pot accepta.
Nu este viața pe care aș fi vrut-o
Dorită s-o trăiesc
Nu este acel vis
Pe care-l visam împreună
Te face să plângi
Și totuși nu cred că aceasta ar fi
Singura cale pentru noi
Dacă stăm împreună
Exista un motiv
Și aș vrea să-l redescopăr în această seară
Dacă stăm împreună
Exista ceva
Care ne unește din nou în această seară
Știi, imi lipsești
Știi, imi lipsești
Și apoi să mă întorc aici
Să-mi reiau viața
Care pare fără viață
Să discut cu tine și să consum astfel
Puținele clipe eterne
Nu, nu pot accepta.
Ce viață este să rămân aici
Să mă uzez in discuții sterile
Să mă joc cu tine
Făcându-mi rău ziua
Și apoi noaptea închizându-mă
Și totuși nu cred că aceasta ar fi
Singura cale pentru noi.
Dacă stăm împreună
Există un motiv
Și aș vrea să-l redescopăr în această seară
Dacă stăm împreună
Există ceva
Care ne unește din nou în această seară
Știi, îmi lipsești
Știi, îmi lipsești
Știi, îmi lipsești...