Ascunși într-o modestă cârciumioară,
Doi tineri parcă sunt în paradis.
Le cântă la ureche o vioară
Și vremea trece-n goană ca un vis.
Ei par a fi la prima întâlnire,
Așa plutește dragostea-ntre ei.
Din cupă parcă sorb numai iubire
Și dorul lor aprinde-n ochi scântei.
Ea plânge de atâta fericire
Și îi șoptește încet acest refren:
Să nu te superi dacă plâng,
Dar acest cântec de vioară
Mi-ajunge până-n inimioară
De câte ori l-ascult.
Să nu te superi dacă plâng,
Sunt lacrimi calde de iubire,
Nu știi cu câtă fericire
Din inimă le strâng!
E prima seară ce o petrecem amândoi,
N-au fost pe lume mai fericiți ca noi!
Să nu te superi dacă plâng,
Sunt lacrimi calde de iubire,
Nu știi cu câtă fericire
Din inimă le strâng!
E prima seară ce o petrecem amândoi,
N-au fost pe lume mai fericiți ca noi!
Să nu te superi dacă plâng,
Sunt lacrimi calde de iubire,
Nu știi cu câtă fericire
Din inimă le strâng!