Dragă prietene, scrisoarea mea îți ajunge de departe,
din țara unde sunt la muncă,
unde am fost alungat de un guvern înspăimântător care nu-mi furniza mijloacele de trai;
am trecut frontiera cu o greutate în adâncul inimii
și o dorință puternică de a mă întoarce,
de a mă întoarce în țara în care am venit pe lume,
unde las multe lucruri de schimbat.
Și mi-au venit în minte aventurile trecutului,
multe femei, mulți bărbați și copii,
și luptele ce le-am trăit pentru locul de muncă,
zåmbetele prietenilor și vecinilor;
și mi-am amintit când tineri și fericiți
mergeam de-a lungul râului să înotăm,
și Marino, pensionarul care vorbea cu răbdare,
ajutându-ne și învățându-ne să pescuim.
Dragă prietene, îți amintești când plecam la muncă,
și gândeam că mă pot căsători deja,
și Marisa economisea să-și cumpere trusoul său,
și mama mea o ajuta să-l pregătească;
și în schimb de a ne căsători printre prieteni și rude,
M-am însurat cu ea anul următor prin procură,
pentru că închiseseră fabrica și ne luaseră munca
și ne făcuseră viața foarte grea.
Noi ne-am unit și apoi am ieșit pe străzi pentru a lupta,
pentru a respinge atacul patronului;
sosiți de departe,
polițiști și cei di departamentul mobil au încărcat femeile cu bastoane;
Le-am respins atacurile lor cu forța populară
dar, convinși de delegații corupți,
ne-am lăsat prinși în capcane de discursuri goale și false,
și de cei care au fost cumpărați.
Și mă face să cred că lupta cu patronul
e o luptă între iubire și egoism,
e o luptă cu bogatul, care nu iubește decât banii lui,
și poporul care vrea altruismul;
și nu numără cuvintele ce se pot inventa,
dacă te uiți împrejur descoperi jocul lor:
cu gura îți spun
că îți vor binele,
cu mâinile îți dăruiesc fier și foc.
Dragă prietene, te rog, salută-mi prietenii,
și poporul, care sunt toată lumea mea;
sunt ei adevărata inimă, care mă presează să-mi amintesc,
că regret și care m-a iubit cu adevărat;
va veni o zi în viitor când vom putea să ne întoarcem,
și vom sta in sfârșit la locul nostru,
vom înceta să suferim, nu va trebui să mai emigrăm pentru că un oarecare ne-o impune cu orice preț.
Și salută din partea mea mama ta, îmbrățișează sora ta,
cine știe cât de mare și domnișoară va fi;
și știu, va fi frumoasă cum sunt femeile noastre,
știu să trăiască cu forța care le târăște;
dar - le-ai privit vreodată bine? - îți surâd din inimă, în priviri nu ascund teama,
unde însă sunt unice sunt la locul de muncă,
sunt alături de barbați si se bat cu ei.
M-am gândit de multe ori că există un sens pentru toate acestea,
această dragoste nu cade din cer;
dar vorbind despre viață și gândindu-mă la țara mea,
mi s-a părut ca și cum un văl a fost îndepărtat,
și-mi pare că știu, și în sfârșit că inteleg,
în viață fiecare lucru are o culoare a sa,
și albastru stă în cer,
și verdele stă în pajiști,
și roșul este culoarea iubirii,
și albastru stă în cer,
și verdele stă în pajiști,
și roșul este culoarea iubirii...