Și vine vremea câteodată
Când din oglinda unei ploi
Mireasa inimii, uitată,
Îți face semne înapoi.
Și-atunci cobori în vechea gară
Cu gândul că vei revedea
Același tren de odinioară
Din care ai plecat cândva.
(Refren)
Etern pasager, mai vine un tren,
Adio, mai trece un tren;
Iubirea mereu aleargă spre noi
Cu-o floare și-o gară în doi.
Va mai pleca un tren și, iată,
Un vis pe care-l credem stins
Ne luminează viața toată
De mâna vremii neatins.
Și ne grăbim atunci spre gara
Uitată pe un vechi peron
Și alergăm să prindem scara
Sclipind la ultimul vagon.
(Refren)