Romanța necunoscutei lyrics

În fiecare zi de întâi mai, o necunoscută apare în balconul de marmură al palatului Versailles și, aplecându-se spre bazinul Latonei, cântă :

Eu sunt ce n-a fost încă nimeni din toate câte-au fost

Și sunt,

Sunt ritmul primelor senzații

Și gestul primului avânt,

Sunt simetria primitivă a două buze-mpreunate,

Sunt frenezia ancestrală ce-n lutul omenesc se zbate,

Sunt visul unei nopți de vară, trăit de sexe diferite,

Sunt ura falselor feline, surprinse-n perne adormite,

Sunt gama rozelor păcate transcrise-n magicul carnet,

Sunt prada bestiei,

Himera netălmăcitului poet,

Sunt spasmul,

Lenea

Și dezgustul efemeridelor ce mor

Și-accentul circomflex al vieții ―

Al nimănui

Și-al tuturor !...

Lesbos mi-a dedicat un templu,

Citera, altul,

Iar Corintul

Mi-a dăruit Arhipelagul cu toate florile

Și-argintul

Monezilor cu efigia lui Eros-blond.

Din Orient,

Ovidiu m-a adus la Roma într-un sicriu de pergament,

Arabii m-au purtat în goana cămilelor,

Și caravana

M-a cumpărat de la Bassora

Pentru-a mă vinde-n Ecbatana.

Florența m-a plimbat în taină prin parcul roșiilor crini,

Verona m-a expus ca premiu

Într-un concurs de spadasini,

Veneția mi-a dat gondola,

Otrava,

Ștreangul

Și pumnalul,

Iar Vaticanului catolic i-am profanat pontificalul

Alcov de purpură.

Parisul m-a coborât pe bulevarde,

M-a exilat prin cafenele

Și prin modestele mansarde,

Iar restul marilor orașe moderne mă privesc cu milă ―

O Vagabondă ce se vinde mulțimii

Pe monezi de-argilă !...

Eu sunt...

Dar nu...

Trecutu-mi spune că astăzi nu mai sunt nimic ―

Nu sunt decât adresă scrisă indescifrabil pe un plic

Ce face-nconjurul planetei

Și-n fiecare-ntâi de mai

Își plânge Odissea-n parcul evocatorului Versailles.