Înger ce eşti,
îţi aminteşti încă plimbările de vară
şi vorbele în şoaptă avute până să ni se sfărâme norii.
În raiul minţii ale,
inima ta plină de speranţă a lăsat în urmă
toate vremurile urâte de gelozie când inimile ne dureau...
Acum că durerea ta s-a vindecat,
tu vezi doar dintr-o parte;
în spatele râsului uşor şi strălucitor,
râuri de lacrimi s-au scurs...
Aşa că aminteşte-ţi ploaia
când te gândeşti la soare
Trebuie să încerci şi să vezi
că s-a dus pentru amândoi
şi nu e cale să fie adusă înapoi...
Într-un mod trist şi instabil,
te iubesc mai mult decât aş spune
dar iubirea asta e închisă în ieri şi trebuie să rămână acolo...
Prizoniera gentilă din stal
uneori uită zidurile
care i-au dat adăpost în căderea care a înlănţuit-o.
Soarbe din izvorul mâinelui;
fântâna lui ieri s-a uscat
Toate vremurile bune sunt în urma noastră
oricând te-ai întreba de ce...
Aminteşte-ţi, dar, ploaia
când te gândeşti la soare
Pe oceanul unui zâmbet
am plutit uşor o vreme
dar acum ne-am dus spre ţărmul unde frumuseţea moare...
Nu este simplu de explicat;
N-am crezut nicicând că ai simţit la fel,
şi chiar dacă nu-i vina ta, nu putem continua.
Nu te lăsa să te prefaci
că avem ceva de apărat
Trebuie să încerci să înfrunți sfârșitul cu tot ce este în tine
Nu neg că te iubesc,
dar sufletul meu nu poate fi legat
Zboară pe aripile libertăţii tale
dar oricând priveşti spre pământ...
Aminteşte-ţi, dar, ploaia
când te gândeşti la soare
Încearcă să-nţelegi
că ţi-a căzut din mâini
şi fi recunoscătoare că sufletul e încă al tău!...