În semiîntunericul binecunoscutei camere
eu i-am vorbit insistent, îndelung,
că totul s-a terminat, că nu mai e nimic
şi că nu suntem făcuţi unul pentru altul.
Pentru prima dată sincer, fără pic de minciună,
cu glas domol, cu glasul stins
i-am spus adevărul, că n-o mai iubesc,
că lângă ea, eu nu mai sunt fericit...
Refren:
Îmi spunea "totul e-n regulă",
îmi spunea "strânge-mă tare în braţe",
îmi spunea "nu am nimic"
şi-abia apoi a-nceput sa plângă.
Îmi spunea "să nu-ţi faci probleme"
îmi spunea că nu contează,
îmi spunea "repede îmi voi reveni,
dar strânge-mă tare în braţe"
Iar eu, tăcând, îmi muşcam buzele
în timp ce prin cameră pluteau visele de odinioară
şi nu ştiam ce aş mai putea să-i spun,
eram complet neajutorat, ca un copil...