Și rămân ore-ntregi privind marea.
Inima e înmărmurită, gândurile pe dos,
Și nu pricep o iotă din acest trist univers.
Totul e culoare a ploii, totul e culoare a iernii.
Sunt acea mândră barcă pe care-am văzut-o plecând,
Și care nicicând nu se-oprește, nicicând nu se-ntoarce.
Marea are îndrăgostiții ei care se îmbată de vânt,
Marea are îndrăgostiții ei care se îmbată la petrecerile ei.
Cine nu mă înțelege, nu înțelege marea.
Eu n-am să fiu în acest mare univers,
Decât, decât unul dintre acei marinari solitari,
Și țipătul fără rost al unei inutile petreceri.
Și rămân ore-ntregi,
Și rămân ore-ntregi
Privind marea.