Când iese badea la cosit, iese şi mândra la prăşit,
Şi la horă duminica, e tot cu ochii după ea,
Şi când e joc de alunel, mândruţa e tot lângă el.
Păi ţărăncuţă cum e ea, e drept ca bade-i i-ar plăcea,
Dar când îi câtă vorbă el, ea fuge şi nu vrea defel,
Dar într-o zi n-a mai răbdat şi i-a spus badea supărat:
Ţărăncuţă, ţărăncuţă, cu bujorii-n obrăjori,
De ce-mi cauţi tu pricină, vrei să uit că-mi eşti vecină,
Când îmi ţii calea-n grădină, noaptea când e luna-n nori,
Tocmai când e luna-n nori…
Ţărăncuţă, ţărăncuţă, cu fuioru’ prins în brâu,
Îţi merge vestea de sfioasă, că te-ncui şi ziua-n casă,
Dacă ziua eşti fricoasă, ce caţi noaptea la pârâu,
Ce caţi noaptea la pârâu…
De data asta mai fată, zi bogda proste c-ai scăpat,
Dar de te prind eu altădată, să ştii că intru în păcat,
Ţărăncuţă, ţărăncuţă, cu bujorii-n obrăjori,
O să mă aduci în stare, să te prind de cingătoare,
Ziua în amiaza mare, să-mi dai fraga buzelor,
Să-mi dai fraga buzelor…
Ea fraga buzelor i-a dat, ş-apoi l-a luat şi de bărbat,
Ş-apoi la nuntă au jucat, cu toţi prietenii din sat,
Şi au mâncat şi au băut, trei zile nunta a ţinut.
Trecut-au ani şi ani de-atunci, şi-acolo-n satul dintre lunci,
Gospodărie ca a lor şi voie bună ca a lor,
Nu mai găseşti cât ai câtă, nu mai găseşti la nimenea.
Ţărăncuţă, ţărăncuţă, te-au nins florile de măr,
Nu mai eşti tu tinerică, dar eşti încă frumuşică,
Şi-ţi stă bine ca mămică, cu trei fire albe-n păr.
Cu trei fire albe-n păr.
Ţărăncuţă, ţărăncuţă, cine e ca tine-n sat,
Ai acum o fată mare, şi de ea eşti mândră tare,
Că-i din cap până-n picioare, cum erai tu altădat,
Cum erai tu altădat…
Păi să-ţi trăiască fetiţa, şi să o vezi la casa ei,
Şi să-ţi trăiască şi bădiţa, şi să vă văd cu nepoţei.
Ţărăncuţă, ţărăncuţă, cu bujorii-n obrăjori,
Şi ne mai făcuşi surată, doi băieţi pe lâng-o fată,
Ce vor creşte mari odată, mândri de măicuţa lor,
Mândri de măicuţa lor…