Nu plânge mai mult decât această lume;
niciodată n-a fost rotundă
Încarci arma celui ce te-mpuşcă
şi apoi tot tu plângi dacă viaţa-i prea amară
şi încă eşti convins că ea te-a iubit...
Spune-mi, spune-mi cum, dar cum, dar cum poţi spune
că ai crezut în această bătrână lume nebună
Tu crezi în ea aproape orbeşte
şi crezi în mine care am fost prietenul tău
Acum tu plângi că ea te-a înşelat cu mine
şi mă-ntrebi de ce, şi mă întrebi de ce
tu eşti prea bun pentru oameni ca noi
Spune-mi, spune-mi cum, dar cum, dar cum poţi spune
că ai crezut în această bătrână lume nebună
Hei, amice, de ce răspunzi orice
şi mă priveşti aşa de umil?
Acum de ce ar trebui să am păreri de rău
dacă toţi în viaţa asta sunt capabili să se urască reciproc
şi niciodată nimeni n-a-nvăţat să iubească
şi mai ales să ierte
Dragă amice, spune-mi de ce...
Spune-mi, spune-mi cum, dar cum, dar cum poţi spune
că ai crezut în această bătrână lume nebună
De ce în ochii tăi e încă iubire
după atât de multă durere
De ce te simţi puternic şi ne ierţi
în loc să ne tratezi ca pe nişte câini_
Şi dacă ai dreptate, învaţă-ne să iubim
să credem mai mult în lume şi-n ziua de mâine
Învaţă-ne să suferim fiindcă vreau să te aud spunând
Spune-mi, spune-mi cum, dar cum, dar cum poţi spune
că ai crezut în această bătrână lume nebună
că ai crezut în această bătrână lume nebună