Quel sorriso in volto [Romanian translation]

Erau căsătoriți doar de două ore și nu vorbeau

Ea transpira sub toate acele straturi ale rochiei

El conducea, fixând cu privirea asfaltul, din Cadillac-ul lui

Cu Las Vegas-ul în spate și o destinație încă necunoscută.

Se spune că erau nebuni

Și că se sărutau în metrou

Ca să se certe apoi, din nou, și să-și dea o altă îmbrățișare

Ignorau oamenii

Care râdeau un pic de ei,

Când se îmbrăcau în haine de nuntă, o zi da, una nu,

Când ea plângea

Iar el îi cânta o melodie melancolică,

În mod ciudat, se întorcea imediat, ca-ntotdeauna

Acel surâs pe fața ei.

În picioare, la marginea drumului, el își înjura Cadillac-ul

Ea se îndepărta de mașină, îmbrăcată în rochia de mireasă

”Iubirea mea, unde te duci”

Alergă el după ea și o îmbrățișă.

Apoi, o luă în brațe și se îndreptă spre deșert.

Cel care i-a văzut îndepărtându-se

E un șofer de camion din New York.

Zicea că acel bărbat ciudat vorbea, dar de fapt nu e așa

Cu siguranță el îi cânta acea melodie a lui, melancolică

Zicea că, într-adevăr, femeia se uita la el straniu

Cu acel surâs pe fața ei.

Ignorau oamenii

Care râdeau un pic de ei,

Când se îmbrăcau în haine de nuntă, o zi da, una nu,

Când ea plângea

Iar el îi cânta o melodie melancolică,

În mod ciudat, se întorcea imediat, ca-ntotdeauna

Acel surâs pe fața ei.

În mod ciudat, se întorcea imediat, ca-ntotdeauna

Acel surâs pe fața ei.

(Text scris, în finalul videoclipului:

Această melodie este inspirată de o poveste reală

Cu mult timp în urmă, întorcându-mă de la casa părinților mei, s-a întâmplat să dau peste un cuplu, destul de ciudat, îmbrăcat în haine de mire și mireasă.

Se plimbau îmbrățișați și, deși nu știam cine erau, am reușit să percep acel sentiment de protecție pe care el încerca să i-l transmită ei.

Marea majoritate a trecătorilor râdeau de situația suprarealistă, dar acest lucru nu-i atingea câtuși de puțin: își trăiau iubirea, ignorându-i pe toți.

Lumea spune că de fiecare dată când doamna devenea tristă, el îi cânta o melodie melancolică iar ea se întorcea să-i zâmbească...

”Doi nebuni”, îmi spuneau... Bine, voi numiți-i așa...

Eu, spre deosebire de voi, întotdeauna i-am găsit speciali...

Și a trecut un pic de timp de când i-am văzut ultima oară, și nu am nicio idee unde sunt acum...

Dar câteodată îmi place să mi-i imaginez liberi și fericiți, căsătoriți pentru a ”n”-a oară...

Într-un alt loc, pierdut prin lume.

Francesco Silvestre)