Patriotismul... nu-i...
brățară sau papion... sau pălărie...
să-l porți sau nu,
să ți se pară că-ți vine sau nu-ți vine ție.
Te naști cu el, ți-e-n datul sorții,
n-ai cum să-l lepezi după* tine,
îl porți ca pe o cămașă-a morții,
nu-l cumperi de la curți străine.
Și de vândut, n-ai cum să-l vinzi
pe un fel de suferință crestată dureros
pe grinzi de suflet vechi și de credinți.
Aud și văd, citesc, și tac,
cuprins de o silă ancestrală,
plâng de rușine că am fost dac
și c-am ajuns acum zăbală
în gura știrbă a nu știu cui
care molfăie mândria
și-mi bate lacrimile-n cui,
și-mi răstignește poezia.
Pune, tată, steag la poartă,
iartă-mă, iartă-mă că am murit,
știu că mama mai așteaptă
și mai știu că într-un ceas a albit,
Ce lumina lină .. ne îndulcește moartea
celor ce am căzut în București,
Părul maicii mele luminând și partea
nevăzutelor cărări cerești
Trec colinde-n astă seară,
Leru-i ler, flori de măr, leru-i ler,
Noi cu ochii plânși spre țară
tremurăm la o poartă de cer.
Ce lumină lină ne-ndulcește moartea
celor ce am căzut în București,
Părul maicii mele luminând și partea
nevăzutelor cărări cerești.
O fărâmă de colindă...
du-o, Doamne, pân-la îngeri, până sus,
Într-o noapte ea s-aprindă
candela acelor ce s-au dus ...
Ce lumină lină ne-ndulcește moartea
celor ce am căzut în București,
Părul maicii mele luminând și partea
nevăzutelor cărări cerești.
Pune, tată, steag la poartă,
Iartă-mă, iartă-mă că am murit,
Știu că mama mai așteaptă
Și mai știu că într-un ceas a albit.
Ce lumină lină ne-ndulcește moartea
celor ce am căzut în București,
Părul maicii mele luminând și partea
nevăzutelor cărări cerești.