Milostive, miluiește-mă, Dumnezeule,
după mare mila Ta,
și după mulțimea îndurărilor Tale
șterge fărădelegea mea.
Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea,
și de păcatul meu curățește-mă,
că fărădelegea mea eu o cunosc,
și păcatul meu înaintea mea este pururea.
Ție Unuia am greșit,
și rău înaintea Ta am făcut,
ca să fii îndreptățit întru cuvintele Tale
și biruitor când te vei judeca Tu.
Că, iată, întru fărădelegi m-am zămislit,
și întru păcate m-a născut maica mea.
Că, iată, adevărul ai iubit,
cele nearătate și ascunse
ale înțelepciunii Tale mi le-ai arătat.
Stropi-mă-vei cu isop,
și mă voi curăți;
spăla-mă-vei,
și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
Auzului meu vei da bucurie și veselie,
bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
Întoarce fața Ta de către păcatele mele,
și toate fărădelegile mele șterge-le.
Inimă curată zidește întru mine,
Dumnezeule, și Duh drept înnoiește
întru cele dinlăuntru ale mele.
Nu mă lepada de la fața Ta,
și Duhul Tau cel Sfânt nu lua de la mine.
Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale,
și cu Duh stăpânitor mă întărește.
Învăța-voi pre cei fără de lege căile Tale,
și cei necredincioși se vor întoarce la Tine.
Izbăvește-mă de sângiuri, Dumnezeule,
Dumnezeul mântuirii mele;
bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
Doamne, buzele mele vei deschide,
și gura mea va vesti lauda Ta.
Că de-ai fi voit, jertfă Ți-aș fi dat:
arderi de tot nu vei binevoi.
Jertfa lui Dumnezeu, duhul zdrobit,
inimă înfrântă și smerită Dumnezeu nu va urgisi.
Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului,
și să se zidească zidurile Ierusalimului.
Atunci vei binevoi jertfa dreptății,
prinosul și arderi de tot;
atunci vor pune pre altarul tău viței,
și mă miluiește, Dumnezeule.
[video:http://www.youtube.com/watch?v=8C1R_qwBwyo width:350 height:250]