Vin acasă
Și nu vreau să mai aud un cuvânt despre asta.
E greu să lupți cum trebuie
Și mă întorc singur din abis.
Gata cu acele gânduri nebunești,
Timpul s-a scurs pentru Don Quijote!
Tot ce mi-am dorit a fost să dau tot ce-aveam mai bun.
Partea tristă e că tu vii
Dintr-un alt fel de viață.
Mă ridic și plec acum, trăiesc cu cuțitul lângă mine,
Mi-am pierdut încrederea în rasa umană,
Și e timpul să mă odihnesc.
Chiar dac-am făcut tot ce-am putut, m-am trecut testul tău.
Tu ești prințesa Egiptului, și eu sunt doar un om,
Vreau să fiu cu tine, mă simt rătăcit.
Am nevoie de un miracol, cum să te fac să înțelegi?
Te-aș face fericită, dar ești tare departe.
Nu știi ce pierzi,
Ce lași în urma ta.
Bunele mele întenții față de tine
Mă fac să fiu unic.
Vei fi de-acum în fortăreața ta,
Te vei ascunde dincolo de acel zid,
Dar într-o zi vei afla că ai avut aproape totul.
Partea tristă e că tu vii
Dintr-un alt fel de viață.
Mă ridic și plec acum, trăiesc cu cuțitul lângă mine,
Mi-am pierdut încrederea în rasa umană
Și e timpul să mă odihnesc.
Chiar dac-am făcut tot ce-am putut, n-am trecut testul tău.
Tu ești prințesa Egiptului și eu sunt doar un om,
Vreau să fiu cu tine, mă simt rătăcit. (Vreau să fiu cu tine)
Am nevoie de un miracol, cum să te fac să înțelegi?
Te-aș face fericită, dar ești tare departe (Tare departe)
Tu ești prințesa, și eu sunt doar un om,
Acum am nevoie de un miracol să te fac să înțelegi.
Prințesa Egiptului, și eu sunt doar un om.
Voi face vreodată o prințesă să fie nebunatica mea? Vino!
Tu ești prințesa Egiptului și eu sunt doar un om,
Vreau să fiu cu tine, mă simt rătăcit (Vreau să fiu cu tine)
Am nevoie de un miracol, cum să te fac să înțelegi?
Te-aș face fericită, dar ești tare departe (Tare departe)
Tu ești prințesa Egiptului și eu sunt doar un om,
Vreau să fiu cu tine, mă simt rătăcit (Vreau să fiu cu tine)
Am nevoie de un miracol, cum să te fac să înțelegi?
Te-aș face fericită, dar ești tare departe (Tare departe)
Tu ești prințesa Egiptului...