Iubirea care ne-a ținut
Cu lanțuri galbene de ceară
Când s-au topit, a dispărut.
Nefericită primăvară !
Mi aș fi dorit ca amândoi
să fi murit. Şi eu, şi... noi.
Sunt condamnată atât de greu
Ca să trăiesc fără de tine -
Cu lipsa ta şi plânsul meu.
De mine viața se mai ține
Ca să trăiesc fără să uit
Mirajul care l-am pierdut.
Îmi e sortit să mă hrănesc
Cu pâinea tare a părăsirii;
Cu ea mi-e dat ca să trăiesc.
Când stinsă-i flacăra iubirii,
Ce mai contează inima
De spune nu sau spune da ?
Iubirea care ne-a legat,
S-a sfărâmat sub grea povară,
Şi-n teamă ea s-a transformat.
Nu-mi mai vorbiți de primăvară !
Mi-aș fi dorit ca amândoi
să fi murit ! Şi eu şi noi !